luni, 14 decembrie 2015

Fi mai bun de sarbatori!

Este acea perioadă a anului în care suntem cu toții mai zâmbăreți, mai pozitivi, mai buni. În acest sezon de sărbători avem oportunitatea sau opțiunea de a încheia anul cu bine, cu sufletul plin de bucurie, mai ales ca în ultima perioada am trecut prin grele încercări, prin evenimente mai puțin fericite. Toate gandurile mele se îndreapta cu putere către eroii nostrii de la Colectiv, către rudele si pretenii lor. O tragedie care ne-a zguduit pe toți, ne-a schimbat, ne-a revoltat și ne-a scos în stradă, dar mai mult de atât, ne-a unit. Datorită vouă, eroilor, suntem mai solidari, mai buni și mai uniți.

Prietena mea, care s-a aflat si ea acolo, la Colectiv, începe acum o nouă viață, renaște precum pasărea Phonix. Ca și celelalte victime, lupta foarte mult pentru a reveni la normalitate, pentru a se intoarce acasă la cei dragi (deoarece acum este internată la Viena, din 7 noiembrie). Recuperarea ei va fi de lungă durată, dar are ambiție și ne dovedește zilnic cât de puternică este.

Suntem câțiva care simțim să facem mai mult și pentru ca nu știm cât putem conta pe autorități (deși ne punem toată speranța) încercăm sa strângem bani pentru a-i înlesni vindecarea. Am organizat un târg caritabil de Craciun, ce va avea loc pe 20 decembrie, la Carol 53. Acolo vă așteptăm să faceți cumpărăturile de cadouri de Craciun, iar bani vor merge integral in contul caritabil al lui Tedy.

Vă invit la fapte bune.



Mai multe detalii aici